...zice o vorba. Dar ce faci atunci cand nu astepti nimic si lucrurile...se intampla? Se intampla un job, se intampla o veste buna de undeva, se intampla o prietenie noua sau se intampla sa te indragostesti. Bineinteles, la polul opus - o dezamagire in dragoste, o pierdere, sfarsitul unui capitol din viata ta. Toate astea sunt lucruri pe care nu le planificam, poate nici macar nu le-am gandit vreodata. Si totusi, cica Universul iti da ceea ce ii ceri sau ce iti doresti. Deci undeva in subconstient ti-ai dorit toate astea. Nu suntem constienti de ceea ce ne dorim. Si tocmai de aceea, atunci cand se intampla lucrurile astea, nu le apreciezi sau le dai cu piciorul fara sa realizezi ca unele ti-ar putea schimba viata.
Tristetea da profunzime. Fericirea da inaltime. Tristetea da radacini. Fericirea da ramuri. Fericirea este ca un copac care se inalta spre cer si tristetea este ca radacinile lui - merge in jos in pantecele pamantului. Ambele sunt necesare, iar cu cat un copac se inalta mai mult, tot atat de mult se adancesc si radacinile, simultan. Cu cat mai mare un copac, cu atat mai mari vor fi radacinile sale. De fapt, aceasta este intotdeauna proportia. Asta e echilibrul.
Ca sa te bucuri cu adevarat trebuie sa poti fi creativ. Sa fii creativ inseamna sa fii indragostit de viata. Poti fi creativ numai daca iubesti viata suficient de mult incat sa vrei a spori frumusetea ei, sa vrei sa aduci mai multa muzica in ea, mai multa poezie, mai mult dans.
Cred ca este necesar sa experimentezi viata in toate modurile posibile: bine sau rau, amar sau dulce, lumina sau intuneric, vara sau iarna, sa fii dual. Doar asa capeti experienta, iar cu cat mai multa experienta, cu atat mai multa maturitate. Exista prea multe "modele" in cotidian si fiecare vrea sa devina cineva.
Nu trebuie sa devii, doar fii! Si da, fii realist, viseaza la miracole!
